sábado, 18 de junio de 2011

Il zûc dal truc

Mi plâs ricuardâ il rapuart che o vevi di piçule cui miei cusins. A son stâts i miei prins amîs e cui zûcs i prins rapuarts. Ma ‘nd jere un in particolâr che al jere dome nestri… e parcè? Par sei chel che a zuiavin i nestris paris in Friûl. Si clamave il “Zûc dal truc”, si lu zuiave il dì di Pasche. Issint une tradizion che si trasmeteve di gjenerazions, nus tocjave a nô imparâlu!
I preparatîfs a scomençavin une setemane prime. Si pensave al mangjâ,  ma ancje a preparâ il “Truc”!
I ûfs a jerin i elements di chest zûc. Par chel, si sielzevin i plui biei, par dopo piturâju o trucâju, une tradizion cussì impuartant che  unive dute la famee.
Me mari, Albe mi a insegnât a preparâju come che ju faseve me none Catarine, a Cividât. Il câs al jere che nô cusins a vevin vût la stesse none! Alore bisugnave ve un tic di creativitât… par che non fossin ducj compagns.
Par esempli, ju involuçavin cun scusis di cevole, une parsore di che altre, par no lassà nuie blanc, e si tornavin a voluçâ cun peçots di coton, e si ju leave strents cuntun spali, po dopo si metevin a boli. Une altre pussibilitât e jere che di meti tal mieç des scusis, fueis di savôrs. L’efiet al jere maraveôs, a someavin di marmul cu lis fueutis stampadis atôr. In tant par piturâju si  dovevin fâju bulì prime. Za frêts si fasevin i dissens di pasche: rosutis, i nons dai zuiadôrs, ecc. E cundut ce che si veve in cjase si ju colorave.
Le metevin dute par fa i ûfs plui biei… i plui origjinâi.
La sabide di pasche, mio barbe Guerino, al preparave il teren dal zûc, che al vignive fât cul savalon. Come che lui al lavorave te costruzion, ‘nd veve une vore di rene. Mio pari Aldo al leve a dai une manute, cetant lavôr che ur dave!
Il cumul al jere cuasi taront, e al veve doi ponts di partence, par dulà che i zuiadôrs e tiravin i ûfs. In chel pont al veve une altece di cirche un metri e dopo al leve jù di colp.
Ce tantis ridadis cuant che i ûfs si sdrondenavin un cun altri! Cussì al vinceve chel che ai restave l’ûf plui intîr
Ducj a zuiavin, i piçui e i vecjos. Ce tante ligrie! Ce tante nostalgjie dai paris, tornà a zuià come cuant che o jerin fruts.
E dopo di vê rots tancj di chei ûfs, cetantis ridadis. Si leve a mangjâ la gubane e i ûfs di pasche cussì ben meretâts.
 ---
A son ricuarts di Catalina (Lina) Maria De Faccio
 ---