viernes, 23 de septiembre de 2011

Storiis di spirts


     I doi spirts, un blu e chel altri blanc, si cjatarin devant de solite caverne. Si saludarin in sordine e a cjaminarin un biel toc, cence talpassâsi i bleons, ognidun pierdût tai soi pinsîrs. E jere une gnot fumatose, no si calumave ni  morârs ni  mûrs, però là sù parsore, unevore adalt si viodeve la lune.           
- Ce curiôs – al disè di corse  il spirt blanc, - al è curiôs cemût che il cuarp za no si vise dal passât, cuant che si ricuardave al jere par sofrî.
- ¿Âstu sufiert tant? – ai domande il spirt blu. –  
- Avonde, fin cuant che lu ai pierdût di viste il gno cuarp – al rispuindè. Al veve brusaduris di spagnolets su la schene, ai mancjavin trê dincj che ai forin gjavâts cence anestesie. No si jere smenteât, cuant che ai metevin il cjâf tun seglot plen di escrements e urine, ma particolarmentri ogni tant si cjalave i soi testicui.
- Oh – e je stade la uniche silabe che al pronunzià, o al pensà,  o al suspirà il spirt blu.
- ¿E tu? – al domandà a sô volte il spirt blanc. - ¿Ancje il to cuarp ti trasmetevijal patiments?-
- No tant il gno cuarp, ma ben si chel dai altris -.
- Dai altris? Sêstu forsit miedi? –
- No propit. Jo o jeri il boie –
Il spirt blanc al ricuardà che là parsore, unevore adalt e jere la lune. Le cjalà dome parcè che al veve bisugne di inceâsi. Però la lune no je il soreli.
Cuntune ponte dal bleon cence maglis si suià une lagrime di odi. Podopo si slontanà vongolânt te fumate protetive, ae ricercje di un Diu.
O di nuie.
---
Cjapitul rigjavât dal “Fâr e altris ombrenis” di  Mario Benedetti, scritôr Uruguayan.
La traduzion al furlan e je di Galliano De Agostini.
---

No hay comentarios: